ÎNVĂȚĂMÂNTUL

 Întodeauna, răsfoind paginile pline de colb ale istoriei satului Bentu, ești cuprins de respect și admirație față de truda neobosită a unor dascăli care, însuflețiți de dragoste de aceste locuri, n-au pregetat să lase urmașilor știința lor.

    Ei și-au închinat întraga viață modelării unor caractere deosebite cum sunt cele ale locuitorilor satului Bentu, pentru a transmite mai departe gândurile lor întru slavă și frumusețe. Deși sunt diferiți prin origine socială, prin epoca în care au trăit, prin înclinații și drumul parcurs în viață, toți dascălii școlii din Bentu au avut și au comună dragostea de aceste meleaguri și de oamenii lor, dar și setea de cultură, mulți depășind limitele unei celebrități locale.

   Ei sunt cei care au făcut ca zidurile școlilor comunei să dureze și azi, după mai bine de un secol. Ei au dat și dau acum continuitate învățământului din localitatea Bentu.

Primele referiri la învățământul din satul Bentu datează dinainte de anul 1900. Mărturiile orale arată că elevii din Bentu mergeau pentru a învăța la Școala din Tăbărăști, iar apoi la Gălbinași.

Se mai spune că în Bentu învățământul s-a desfășurat la început în două clase închiriate pe ulița Mare și pe ulița lui Ion Spirea.

Învățătorii veneau din comuna Săgeata, Gălbinași și Țintești pentru a-și preda lecțiile de două ori pe săptămâna, la Bentu.    

    Școala a fost construită în anul 1906 (clasa dinspre stradă și cancelaria). La construirea ei a lucrat o echipă condusă de către un italian, stabilit în Bentu sub numele de  moș Talianu. El s-a căsătorit cu Lixandrina și avea casa pe ulița lui Ion Spirea. Până ce a fost construită școala, elevii învățau în două clase închiriate, din sat. Apoi a fost numit ca învățător domnul Alexandru Ionescu și elevii au învățat la Bentu.

    Cât timp dl. Alexandru Ionescu și-a satisfăcut stagiul militar, a fost suplinit de învățători veniți din satele vecine care predau de două-trei ori pe săptămână fiecare.

    Învățătorul Alexandru Ionescu a fost primul învățător numit la școala din Bentu, el provenind din Tăbăraști, fiind fiul morarului din acel sat.

    În anul 1922 a fost numită ca învățătoare o absolventă a școlii normale pe nume Marta, originară din Bucovina, cu care s-a căsătorit dl. Alexandru Ionescu. Ei au fost primii învățători titulari ai satului Bentu. Era astfel imperios necesară construirea unei săli de clasă, care s-a realizat în anul 1920.

În anul 1935 soții Ionescu s-au retras la București cu familia, astfel că se impunea numirea altor învățători la școala din Bentu. Au fost numiți mai întâi familia Ioniță Maria și Ioniță Stan, iar apoi familia Apostol Geta și Apostol Dumitru, având în vedere numărul de copii școlari.

    Ei au fost învățătorii multor generații de elevi, adevărați dascăli ai satului, dedicându-se în totalitate educației și formării de caractere umane.

Familia Apostol însă a părăsit această lume mai devreme, el decedând pe front, în cel de-al doilea război mondial, iar ea decedând în urma unei boli nemiloase.

    Domnul învățător Dumitru Apostol a căzut la datorie pe frontul de apus. Avea grad înalt de ofițer. De la locul unde a murit a fost adusă o urnă cu pământ și înmormântată cu onorurile cuvenite alături de monumentul eroilor situat lângă școală și biserică. În urma acestei familii au rămas doi băieți, care a trebuit să se descurce cu ajutorul rudelor sa-și continue studiile, astfel că amândoi au reușit să aibș studii superioare.

    Familia de învățători Maria și Stan Ioniță au slujit învățământul 37 și respectiv 42 de ani până ce s-au pensionat. Foarte mulți din cei pe care i-au învățat spun: "dacă astazi știu să citesc și să socotesc se datoarează doamnei Maria sau domnului Stan. Ei mi-au pus condeiul în mână și datorită dumnealor am ajuns ce am ajuns".

    Doamna învățătoare Maria Ioniță, fiind fiica satului, îi cunoștea pe fiecare din ce familie provenea și le cunoștea necazurile și greutățile. Ea observa timiditatea și teama cu care copii pășeau pe băncile școlii. Le lua mânuțele, le fixa condeiul între degete și cu mâna ei fermecată le dirija mâinile pe liniuțele tăbliței. Și astfel, copiii începeau să stăpânească tăblița și condeiul, să stăpânească literele alfabetului și cifrele încât ca printr-un iracol ăncepeau să scrie, să citească și să socotească din ce în ce mai bine. Și au ajuns oameni de seamă ai comunei și ai țării, mulți din ei ocupând funcții importante în viața economică și socială.

    Dar cine este doamna învățătoareMaria Ioniță? Este fiica lui Eleodor și a Dumitrei Sava Cazan, o familie de țărani din satul Bentu. Tatăl său a murit după primul război mondial, iar mama sa a fost sfătuită de învățătorul Alexandru Ionescu să o dea la școala normală deoarece este un copil foarte bun, cu multă minte. Așa se face că în anul 1929 a terminat școala normală la Buzău - cinci clase. Din cei 11 elevi câți a avut în acea serie dl. Alexandru Ionescu, opt au reușit la școli secundare preintre care și Maria Ioniță, fostă Sava. După absolvire a fost repartizată la Movila Oii, La Căldărăști, iar apoi la Bentu.

    Dl. Stan Ioniță provine dintr-o familie de țărani din localitatea Albești. a trăit pe malul Călmățuiului și a fost obișnuit cu tot felul de munci gospodărești dat fiind faptul că de mic copil a rămas fără mamă. Era copilul cel m ai mare al familiei Ion Ioniță. Mai avea o soră, însă era mai mică ața că era pus în situația să efectueze și treburi gospodărești ce înlocuiau mama.

    După absolvire Școlii Normale a fost repartizat la Călțuna, iar în anul 1935, prin căsătorie cu Maria Sava, s-a tranferat la Școala din Bentu. Era un foarte bun gospodar. Îi plăcea animalele, îi plăcea munca câmpului și era un model pentru săteni. Era foarte exigent așa încât mulți copii învățau și din dorința de a nu-l supăra pe domnul învățător. Mulți dintre foștii elevi recunosc că dacă au ajuns să știe carte se datorează atât modului în care învățătorii știau să se apropie de mintea lor, cât și datorită exigenței de care au dat dovadă pe timpul școlii. După război și satul bentu a trecut prin perioada grea a comunismului în care oamenii au trebuit să renunțe la mijloacele lor de subzistență (pământul și animalele de muncă) și au devenit membrii ai C.A.P.

    ȘI familia ioniță a trebuit să se despartă de pământu rămânând pentru întreținerea ei doar salariul.

    Au fost ani foarte grei. Erau mereu la dispoziția organelor locale. În fiecare zi erau trimiși pentru lămurirea oamenilor să treacă la C.A.P., pentru alfabetizare, pentru culturalizare și nimic ne se făcea în sat fără să fie chemați învățătorii sî rezolve diversele probleme.

    În urma pensionării și chiar mai înainte, având în vedere că la Bentu erau patru posturi de învățător, au mai fost numiți următorii învățători și profesori:

    Efrim Alexandru (Puiu) și Efrim Mioara

    Andrei Emil

    Stan Floarea

    Banu Silvia

    Zaharia Victoria

     Anton Maria 

    Corbu Adelina

    Zugravu Valeria

    Ungureanu Maria

    Simion Nicolae

    Mușat Marius

    Ichim Simona

    Dobre Nicoleta

    Moise Cristina

    Manole Mirela

    Panaet Elena

    Șerbănescu Delia

    Coroi Maria

    Majoritatea învățătorilor făceau naveta la Buzău și au funcționat o perioadă scurtă de timp la școla din Bentu.
     Doamna învățătoare  Coroi Maria are cea mai mare vechime în cadrul școlii profesând din anul 1986 și în prezent.

   Pe parcursul existenței sale, satul Bentu a avut de întâmpinat multe probleme spre exemplu cele două razboaie mondiale, cutremure, secete, precum și perioada comunistă.

    În urma cutremurului din 1977 școala din satul Bentu a fost afectată ca rezistență fizică, iar învățământul primar a avut mult de suferit. Se impunea de urgență repararea capiatlă a clădirii, lucru ce necesita fonduri mari.

    Un rol deosebit l-a avut învățătoarea Coroi Maria, care a depus suflet în acțiunea de reparare a școlii și asigurarea de fonduri.