TRADITII SI OBICEIURI
De-a lungul vremii bentarii s-au dovedit a fi păstorii tradițiilor și obiceiurilor transmise de moșii și strămoșii lor.
Fără toate acestea viața sătenilor ar fi fost mai săracă și fără farmec.
"Obiceiurile" s-au păstrat în parte, mai ales cele prilejuite de sărbătoarea Crăciunului și Anului Nou cât și a Sfintelor Paști.
Ca și noi, copiii de astăzi merg în ajunul Crăciunului cu Neațalașul sau Bună dimineața la Moș Ajun, iar la Anul Nou cu Plugușorul și cu Sorcova. Pe vremea copilăriei noastre, cete de copii, în seara de Ajun a Crăciunului porneau din casă în casă urând la fiecare gospodărie "Bună dimineața la Moș Ajun" și "Neațalș, neațaleș". Porneau urătorii de pe ulița Mare și se încheia colindatul pe ulița școlii. Urarea lor suna astfel:
"Bună dimineața la Moș Ajun
Ne daí ori nu ne dați?
Că această noapte este pentru noi
Cea mai frumoasă din sărbători
Ne dați, ne dați, ne dați, ori nu ne dați?"
Un alt obicei de sărbători era mersul cu "capra" și cu "buhaiul". Erau obiceiuri de grup cu persoane travestite și mascate. Aceste grupuri ofereau spectacole gustate cu plăcere atăt de copii cât și de cei mai în vârstă. Darurile curgeau din belșug, iar satisfacția respectării obiceiurilor era deplină.
Obiceiuri pierdute
Un obicei vechi era "Hora" satului, astăzi dispărută. Hora satului prilejuia momente de distracție, relaxare și contactte între săteni. Era nelipsită duminica cât și în celelalte sărbători.
Pe vremea aceea hora se ținea în fața cârciumilor lui Băcanu sai Urleanu. Fetele și flăcăii se îmbrăcau frumos, iar cei mai în vârstă asistau pe margine, discutau și se sfătuiau.
Taraful de lăutari era compus din violonist și țambalagiu. Ulteruor s-a completat cu un acordionost. Se jucau hore, sârbe și alte jocuri strămoșești, precum și dansuri moderne (tango, vals ș.a.). Cei mai în vârstă își mai amintesc și acum acele hore care le-a făcut viața mai frumoasă.
Ne mai amintim și alte forme de manifestare a bucuriei, a dragostei și hărniciei, ca de exemplu "clăcile".
"Clăcile" - se prezentau acțiuni în care grupuri de persoane care se uneau spre a da ajutorul în anumite situații la tors lâna, cânepa, curățatul porumbului, costruirea de case. Cu această ocazie se crea multă bună dispoziție, se spuneau snoave, povești sau cimilituri.
"Caloianul sau paparuda" era un obicei care se desfășura la date fixe și anume paparuda în marțea celei de-a treia săptămâni după Paști, iar Caloianul în marțea celei de-a cincea săptămâni.
În timp de secetă, fetele făceau din lut un mic chip de om ce îl puneau într-o cutie de carton sau de lemn, aprindeau lumânări și începeau să-l bocească. Se duceau cu el la câmp și-l îngropau pe furiș în lanul de grâu. În acest timp boceau:
- "Caloiene, Ene,
Du-te-n cer și cere
Să deschidă ploile
Să curgă gârlele
Zilele și nopțile
Ca să crească grânele etc."
Odată încheiată ceremonia, fetele se retrăgeau la casa uneia dintre ele și îi făceau pomana.
"Drăgaica" este un obicei ce simbolizează coacerea și maturizarea recoltelor de grâu. Fetele se adunau și alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dădeau numele de "Drăgaica", apoi se petreceau pe câmpuri cu mare alai.
Multe din aceste obiceiuri, tradiții sau ritualuri au fost uitate. Doar sărbătorile de iarnă mai reprezintă bun prilej de aducere aminte.
Frumoasă mai era viața spirituală a acelor vremuri de demult apuse.