MUZICIENI, ARTIȘTI, SCRIITORI DIN SATUL BENTU

    Dumnezeu a fost foarte darnic și a revărsat mult talent la niște persoane care fac toate parte din același neam: "neamul Cazanilor".  Cu toții poartă numele de Cazan și sunt frați, veri sau nepoți între ei și sunt opt la număr.

    Este o cinste și o onoare pentru lumea satului să aibă asemenea talente. Pe acolo pe unde au fost și sunt acești fii ai satului, au făcut față cu multă demnitate și au făcut cunoscut numele satului Bentu. Nu ne rămâne decât să ne mândrim cu ei și să le urăm multă sănătate. Dar cine sunt eceste talente?

1. În domeniul muzicii:

        - Laurențu Cazan

        - Șerban Ionuț Cazan

        - Ninel Nicolae Cazan

        - Dani Alexandru Cazan

2. În domeniul artei și poeziei:

        - Gina Cazan

        - Duca Radu Cazan

3. În domeniul literaturii:

        - Onu Cazan

        - Gelu Moise

4. În domeniul mass-media:

        - Răducu Cazan

LAURENȚIU CAZAN

    S-a născut la Bacău unde a copilărit până la zece ani, după care s-a mutat la Buzău, locul de baștină al părinților săi. De origine, prin tatăl său, este din satul Bentu, comuna Gălbinași.

    Într-o vreme când "peisajul" muzicii ușoare românești devenise fad, un tânaăr cu o chitară și un cap maiestuos, încoronat de plete, își făcea apariția la o emisiune televizată, îcântând realmente spectatorii prezenți în fața micilor ecrane, cu un gen de muzică ușoară nemaiauzit de noi până atunci. De la acea emisiune toți au știut că pe tânărul care-i fascinase îl chema Laurențiu Cazan.

    Poliinstrumentist, compozitor, textier și interpret, acesta este Laurențiu Cazan. Este neobosit, "risipitor" de muzică frumoasă. A concertat la București, dar și în marile municipii ale îării, cum ar fi: Cluj, Iași, Deva, Buzău precum și în Republica Moldova, la Chișinău.

    Laurențiu Cazan rămâne un etalon pentru muzica ușoară românească. Piesele sale sunt cu totul aparte, foarte occidentale. În interpretarea realizată de Laurențiu propriilor cântece, se simte de departe experiența anilor petrecuți în străinătate.

    Poate de aceea, spune un critic muzical, "melodiile sale în limba engleză au au parcă toto atâta farmec ca și cele cântate în limba română".

    În 1985 a plecat pentru prima dată în Occident, luând cetățenie olandeză, dar nu a renunțat la cea română.

    Cariera lui Laurențiu Cazan a început practic în anul 1982, odată cu lansarea pe postul național de televiziune a piesei "Uită tristețea", în calitate de compozitor, orchestrator, vocalist și multiinstrumentist (chitară, vioară, pian, muzicuță, bas, orgă).

    Succesul din România i-a deschis drumul către Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Kuweit, Germania, Elveția, Austria, Irlanda, Olanda. Acestea sunt țările unde Laurențiu Cazan a cântat, fiind un adevărat și minunat glas al muzicii românești de astăzi, el a dus melosul cu inflexiuni de sfere dumnezeiești în toată lumea.

    A cântat și cântă pe stadioane și scene mari ale lumii, fiind înconjurat de numeroșii săi fani. Într-un interviu din 1999, Laurențiu Cazan preciza: "Fără muzică ne se poate trăi! Muzica este o stare, este un ecou al paradisului pierdut, este strigătul sufletului, al îngerului pierdut..."

    Pentru noi, locuitorii acestui modest sat, satul tatălui său - satul Bentu, este o mare cinste și onoare că îl avem în mijlocul nostru pe marele cant-autor Laurențiu Cazan, ce ne va încânta cu minunatele sale melodii.

    Îți mulțumim, Laurențiu!

CAZAN ALEXANDRU

Note autobiografice

  • Locull nașterii: sat Bentu, județul Buzău
  • Data nașterii: 12 aprilie 1955
  • Părinți:
  • - tata - Gheorghiță al lui Vasile Cazan
  • - mama - Onica a lui Mihai C[lin
  • Frați: Ninel născut la 10 decembrie 1962

    Am urmat cele 8 clase ale școlii din localitate, unde din clasaa V-a am început să învăț acordeonul, singur, în familie, descoperindu-i tainele odată cu tatăl meu, pe fondul unor frumoase aptitudini muzicale, moștenite de la părinții și bunici.

    Acordeonul: iată motivul pentru care eu și fratele meu am îmbrățișat cariera muzicală, o idee a tatălui care ne-a transformat ambițiile în pasiuni și pasiunile în profesii, prin care astăzi ne câștigăm existența, cunoaștem oameni noi, suntem respectați și apreciați.

    1970 - 1975 este perioada în acre am urmat cursurile școlii militare de muzică din București, unde am aprofundat studiul instrumentelor muzicale, axându-mă pe acordeon, dar și pe trompeta cu care mă pregăteam pentru obținerea unui loc de instrumentist int-o fanfară militară din țară. Soarta a hotărât ca locul meu să fie în fanfara Colegiului Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, care mi-a marcat pozitiv întraga viață, atât pe plan profesional cît ți familial.    

    În perioada 1975 - 1980 am urmat cursurile serale ale Liceului Nicolae Grigorescu din Câmpina, obținând diploma de bacalaureat în sesiunea iulie 1980.

    În anul 1983 mi se realizează un măreț vis din copilărie, obținând aprobare pentrru participarea la examenul de admitere la școala de ofițeri de muzică din București, cursul de dirijat cor și fanfară, pe care l-am absolvit în 1986, cu drept de a-mi alege locul în care să-mi desfășor activitatea de dirijor, care nu putea fi altul decît fanfara în care am funcționat întâi ca subofițer: Breaza.

    Perioada 1986 - 2001 am activat ca profesor de muzică, dirijor al fanfarei și corul Colegiului Militar "Dimitrie Cantemir" cu gradul de loconent la maior, funcții care mi-au dat posibilitatea să fac ceea ce mi-a plăcut cel mai mult: activitatea artistică.

    Astfel, am însumat peste 100 de concerte și spectacole, cu fanfara și corul în diferite săli de concerte din țară, sau în amfiteatre în aer liber, obținând diferite premii și mențiuni la concursurile și festivalurile de specialitate. Am semnat numeroase orchestrații realizate pentr diferite ocazii și o serie de compoziții legate strict de marea familie a cantemiriștilor, în mijlocul cărora și împreună cu care mi-am profesat pasiunea. Lor le-am dedicat marșuri, imnuri și piese corale dintre care mai dragi îmi sunt : "La Beaza", "Madelon", "Mar;ul Clubului Steaua", "Breaza - micul nostru rai".

    Sunt un iubitor de folclor, motiv pentru care ascult, culeg și studiez acest gen de muzical, care rămâne o adevărată sursă de inspirație pentru toți creatori de muzică.

Alexandru Cazan: „Am avut marea şansă a vieţii unui om: cea de a face ce-i place!”

CAZAN NICOLAE (NINEL)

Note autobiografice

  • Locull nașterii: sat Bentu, județul Buzău
  • Data nașterii: 10 decembrie 1962
  • Părinți:
  • - tata - Gheorghiță al lui Vasile Cazan
  • - mama - Ioanma (Onica) a lui Mihai Călin
  • Frați: Alexandru (Dani) născut la 12 aprilie 1955

Când am înplinit 5 ani, tat a cumpărat un acordeon pentru că avea doi băieți și vroia, măcar lor, să pată să le cumpere ceea ce ei visa de mult. Situația materială l-a oprit atunci.

    Sprijinit de el și de fratele meu mai mare, mi-a fost foarte ușor să înțeleg sensul clapelor albe și negre și începând din clasa  eram abonat la toate serbările organizate de clșasa sau școala mea.

    Foarte curând fratele meu a plecat la București la școală, iar eu am rămas la Bentu, așteptândul să vină în vacanțe cu noțiuni noi despre muzică, pe care le puneam în practică destul de ușor. Se simțea un progres de la an la an, astfel că în clasa a VIII-a am început să cânt la "baluri" si "hore" organizate în sat, la școală, Căminul cultural sau pur și simplu pe ulița satului.

    În următorii ani, când am mers la școală la Buzău, am studiat acordeonul cu Mișu Porumbița - Școala Populară de Artă Buzău și am început să fac parte din câte o formație de muzică ușoară sau populară, cu care mergeam pe la nunți. Această activitate, de a cânta la nunți, am început-o pe la 16-17 ani și până în prezent a constituit un stil de viață, o formă de existență frumoasă, dar fără a renunța să am un loc de muncă sigur și stabil.

    Am participat la zeci de spectacole și manifestări culturale și pe raza județului Buzău  și pe raza județului Prahova mai târziu, când m-am căsătorit și m-am stabilit în Breaza. Am lucrat la Fabrica de Sârma Buzău până în anul 1987, la Hidrojet Breaza până în anul 1994, la Serviciul de pază și protecție ca subofițer până în anul 1998 și în prezent lucrez la o agenție B.C.R. Breaza.

    M-am căsătorit în anul 1986 cu Dana Din Breaza de Prahova și avem un copil, Șerban, născut în 1988. Împreună am reușit să-i punem la dispoziție copilului tot ce ne-a stat în putință.

 CAZAN ȘERBAN IONUȚ 

Note autobiografice

  • Loc naștere: Breaza, Prahova
  • Data nașterii 4 martie 1988
  • Părinți:
  • - tata - Ninel al lui Gheorghiță Cazan
  • - mama - Dana Tănase - Cazan 

    Având în vedere că sunt cel mai mic din neamul Cazanilor brezeni, mă consider, ca atare, un pui de Cazan, mândru de întinsele sale rădăcini.

    Sprijinit mereu de părinți (Dana și Ninel), încă de la vărstă fragedă tatăl meu mi-a făcut cunoștință cu orga care atunci se oglindea în mintea mea ca o lume, ca un univers... Au urmat apoi îndelungi ore de studiu; eram pur și simplu captat de acele sunete, de acea "minune".

La șase  ani și jumătate am început  cursurile de pian la școala Populară de Artă din Ploiești; la fiecare sfârșit  de semestru dădeam spectacole la școală cu piesele pe care le învățam în acea perioadă.

    În clasa I am participat la o emisiune de la TVR 1 - "7 note fermecare", iar peste 3 ani la o altă emisiune pe TVR 2 - "HEI RUP - HEI RAP".

    Eram de altfel, în școala primară și generală "concertistul clasei" - doamna profesoară de muzică venea cu orga la ore și mă punea să cânt cu vocea și mă acompania la orgă. Nu au fost de prisos acele "mini-concerte" ci, pe lângă faptul că vor rămâne în sufletul meu, mi-au fost și folositoare, chiar și în zilele școlii, serbării sau festivități, colegii mei cunoscând bine piesele mele, cântau cu mine în cor.

        "Am 10 ani de pian si cinci ani de canto dar sunt sigur ca productia a fost drumul meu de la inceput, de cand ma jucam cu primele programe. La HaHaHa Production am invatat ce inseamna o prietenie adevarata si o relatie profesionala foarte buna.  Imi place atat de mult ce fac incat mi se intampla uneori sa-mi vina idei de piese noi doar uitandu-ma noaptea la stele. Compun, produc, directionez si zilnic ma minunez de cat talent si inspiratie exista in aceasta echipa. E greu sa fii gata sa creezi tot timpul dar noi asa suntem".

    Producator vocal de succes si absolvent de Conservator, Serban Cazan  leaga energiile intre productie si artisti si se asigura ca fiecare proiect are parte de o idee de plecare buna. Desi este si „omul cu responsabilitatile”, care livreaza intotdeauna la termen si care isi incepe treaba de dimineata, Serban se ocupa de creatie pentru ca ideile bune ii vin tot timpul- in drum spre studio, acasa, in vacanta.

DUCA RADU CAZAN

Radu Cazan, Duca șa cum i se spune de copil, s-a nascut în satul Bentu, comuna Gălbinași, județul Buzău.

Copilăria și-a petrecut-o alături de frați și surori, opt la număr. El fiind cel mai mic, le asculta poveștile și se jucau împreună. Îi plăcea, ca și acum, natura cu frumusețile ei, pădurea din Bentufiintu-i leagăn al copilăriei, hălăduia pe câmpia largă, se tăvălea pe iarba verde de dinvale, se juca cu flori și gâze, avea un câine prieten, Tuți, care-l însoțea oriunde, prin pădure sau pe câmp. A păzit mieii, vaca, le mângâia și le dădea să mânânce cu mâna lui, șa dragi îi erau. Râul Buzău, gârla, era ținta predilectă a benatrilor din zilele caniculare și copilul Radu Cazan mergea să se bălăcească la gârlă ori, mai aproape, în Tochilă, o baltă plină cu lipitori.

    Atmosfera satului de câmpie, mărginit cu pădurea, îi marchează sufletul, dă imbold și forță creației din primii ani și după aceea.

    Familia și întâmplările ei zilnice a fost, alături de natură, un factor favorabil viitorului artist. Ca la orice creștin, în casa lui Ștefan Cazan sărbătorile din calendar erau zile sfinte. Tatăl, mama mergeau la biserică, veneau de la biserică, sărutau pe frunte copiii, ungându-i cu mir și dândule anafură și aghiazmă. Le vorbea despre Cuvântul lui Dumnezeu auzit în biserică. Sfânta scriptură, din care citea bătrânul Ștefan Cazan în zilele liniștite, de sărbătoare, este acum în casa actorului și scriitorului Radu Cazan, liniștindui sufletul prea încărcat de tulburările vieții, atunci se apleacă peste Cucântul Sfânt...

    Școala primară, clasele I-IV, le-a urmat în sat cu învățătoarea atât de dragă, Maria Ioniță și cu doamna Geta Apostol. A fost premiant în toți acești ani. Clasa a V-a a făcut-o la școala Pedagogică din Buzaău deoarece se schimbase tocmai atunci sistemul d eînvățământ, iar în sat nu mai erau clasele următoare.

    S-a înființat însă, la Gălbinași, ciclul II și copilul Cazan a revenit în sat făcând doi ani de navetă între Bentu și Gălbinași, șase kilometri dus-întors, zi de zi, iarnă, vară, împreună cu un alt băiat din sat, Spirache a lui Cizmaru. Și la școala din Gălbinași a fost premiant, iar printre profesori amintim pe Stratan Ion.

    Studiile le-a continuat la liceul de Cultura generală, Liceul B.P. Hașdeu din Buzău, printre colegii de promoție avînd pe fiul doamnei învățătoare Ioniță, pe Melu, așa cum îi spuneau îndeobște. Tot colegi i-au fost Ștefan Gușe, generalul și caricaturistul Mihai Stănescu. din timpul liceului a început să publice versuri, debutul consemnându-se la paisprezece ani în revista Uniunii Scriitorilor "Tânărul scriitor". Activa în cadrul Cenaclului literar Al. Sahia, condus pe atunci de Gheorghe Ceaușu, cenaclu care îndrumase primii pași lui Ion Gheorghe și Ion Băieșu, care s-au împlinit apoi ca scriitori în București, după ce urmează școala de literatură.

    Radu Cazan a intrat apoi la Facultatea de Biologie din cadrul Universității din București unde a studiat cu multă aplecare Natura, obiectul în totalitate al facultății de biologie, prin excursii împreună cu profesori renumiți, academicieni: Eugen Macovschi, Radu Codreanu și mulți alții. Astfel i s-a întărit, lărgindu-se totodată, fascinația pentru frumusețea multipolară a creației divine. Coleg la această facultate l-a avut pe consăteanul Lungu Ion.

    În anul IV de studii a dat admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București, unde a intrat printre primii. În anul IV, spectacolul în care juca, pe nume "Năzdrăvanul occidentului" a fost turneu în Anglia, primul turneu al unei trupe românești de teatru în această țară. Despre actorul născut în satul Bentu au scris ziarele englezești în termenii cei mai elogioși. The Guardian, prin cronicarul său, celebrul Harold Hobson, a afirmat: "Prin Radu Cazan românii au un actor de mărimea lui Fernandel (renumitul actor francez)".

Politică și delicatese (1963) unde juacă alături de Dem Rădulescu, Rodica Tapalagă, Marius Pepino, Toma Caragiu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Nae Roman, Mihai Fotino, Horia Şerbănescu ș.a.

Lansarea volumului "Suspine grăite"

Dorm, deci exist

Interviu RADU CAZAN

Roluri

CAZAN ELISABETA

Roluri

ONU CAZAN - scriitor

    Cazan Onu (în acte, Cazan Ion, ca sriitor semnează Onu Cazan) s-a născut la 15 octombire 1928, in satul Bentu, com. Galbinasi, Buzau. Parinti: Stefan si Ioana Cazan (n. Dinu) au avut opt copii (Dumitru, Marioara, Stanca, ION, Luxa, Calin, Gheorghe si Radu, poet si actor). Clasele primare, la scoala dein sat. Scoala medie: din 1942, cursurile Scolii Tehnice Industriale Militare Auto (copil de trupa), Buzau. In 1947 se inscrie la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica din Timisoara, sectia actorie, aici urmeaza trei ani, avand ca profesori pe Lily Bulandra si marele Stefan Braborescu. Ultimul an la Institutul de Teatru "I.L.Caragiale", Bucuresti. Intre 1-31 oct. 1951, instrucor artistic la Sfatul Popular, raionul 1 Mai, Bucuresti,; 1aug. 1953 - 1 aug. 1954, instructor sef la Comitetul pentru Arta, invatamantul artistic; 1 aug. 1954, demisioneaza din motive de sanatate, se retrage in satul natal; 1 apr. 1955 - 15 ian. 1956, vanzator la Aprozar, in Dorohoi, jud. Botosani; 15 ian. 1956 - 1 mart. 1957, instrucor artistic la Casa de Cultura Botosani; 1 mart. 1957 - 20 oct. 1958, diresctor (muzeograf) la Muzeul Memorial "Mihai Eminescu", Ipotesti; 20 oct. 1958 - 13 nov. 1965, conduce Scoala Populara de Arta, Suceava; 13 nov. 1956 - 16 oct. 1970, redactor cu probleme de popularizare la Inttreprinderea Cinematografica Suceava; 16 oct. 1970 - 29 oct. 1971, redactor la ziarul Zori noi, Suceava; 30 oct. 1971 - 25 dec. 1973, sef serviciu carte la Centrul de Librarii, Suceava; 25 dec. 1973 - 1 mai 1974, redactor la Zori noi; 1 mai 1 oct. 1975, director Ansamblu Artistic "Ciprian Porumbescu", Suceava; 1 oct. 1975 - 1 ian. 1989, sef serviciu la Centrul de LIbrarii Suceava; 1 ian. 1989, iese la pensie.

 

    Debut literar, Ca scriitor a debutat în presa culturală cu un grupaj de cinci schițe (Oglinda, Balada, Ganduri, Dastainuire, Insomnie), la 27 ianuarie 1966, găzduit de revista clujeană Tribuna. A colaborat apoi la mai toate revistele din țară, ca și la unele publicații din Cernăuți.

 Opera: Primul său volum de proză scurtă a fost cel intitulat "In fata usii" (1981), căruia i-au urmat, în ordine cronologică:

In anul 1988 i-a apărut, tradus în limba rusă, un volum antologic preluând titlul uneia din cărțile anterioare - "Pana de cauciuc".

    Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 1983 și împreună cu un grup litear din Suceava a pus bazele unei asociații de breaslă intitulate "Societatea Scriitorilor Bucovineni". Face parte din colectivul de radacție al revistei sucevene "Bucovina literară". Cărțile sale au primit premii din partea Fundației Culturale a Bucovinei și a Societatea Scriitorilor Bucovineni. Fiecare volum semnat de Onu Cazan afost întâmpinat la apariție cu mult interes, publicându-se în presă cronici elogioase. 

    "Venind din alt veac, scriitorul Onu Cazan strabate tabloul Sucevei actuale cu melancolica distinctie. Întotdeauna elegant, saluta si raspunde binetii cu gentilete. Desi pare dus pe gânduri, ochiul sau observa atent chipuri, gesturi, întâmplari, asa cum o dovedesc, cu talent incontestabil, si cartile sale. Nu sunt multe, nu cântaresc kilograme, dar sunt carti bune, care îi ocupa deja locul în istoria literaturii contemporane. Aparitie impecabila, nimic nu lasa sa se vada tragediile care i-au marcat viata, fara sa-i clatine verticalitatea. A ramas demn sub taifunul lor, când neferici mai mici îi duc pe altii la degradare, la autodistrugere. O silueta fragila, dar un om puternic, capabil sa iubeasca pâna la capat. Nepotii sai, Andrei si Paul Apostol, au înflorit sub cerul acestei iubiri".

GELU MOISE - pictor și prozator

  S-a născut la 27 mai, 1934 în satul Bentu, județul Buzău. Este cel mai mic copil dintre cei trei ai lui Vasile si al Elenei Moise. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, iar clasele VI-VIII la Buzău, București, Hațeg și Timișoara, A peregrinat prin cele patru orașe datorită măsurilor nefaste pe care le luase partidul communist, fiind considerat fiu de “chiabur”.
  Reușește să își încheie studiile superioare la Academia de Studii Economice din București (1958), pentru ca la finalul acesteia intentandu-se un nedrept proces politic soldat cu o condamnare de un an si șase luni închisoare .
  În paralel cu activitatea de economist în agricultura de stat timp de peste 30 de ani, Gelu Moise s-a facut cunoscut în domeniul picturii (mai ales grafică), organizand mai multe expozitii personale, realizând albume de pictură și grafică.
    Începând cu anul 2001 s-a dedicat scrisului, adică prozei literare. S-a aplecat spre literatură, în primul rând datorită chemării sale lăuntrice cât si a îndemnului dat de sciitorul și amicul său, Ion Stanciu. Sursa de inspirație a fost satul, lumea lui, precum și împrejurimile satului: pădurea, câmpia, râul, izlazul comunal și altele. Pe această temă    a editat șase volume și are în curs de apariție sau în lucru alte trei volume. Cărțile sale poartă următoarele denumiri:
  • "Povestea vieții mele" - 2001 
  •  "Sfinții la porți" - 2001, 
  •  "Nemuritorul" - 2002, 
  •  "Amintiri din satul copilăriei mele" - 2003
  •  "Un copil privea cerul printre gratii" - 2003
  •  "Botezul câmpiei" – 2003
Următoarea carte poartă titlul “Maria” și reprezintă o mare dramă din locurile natale.
    Cărțile sale exprimă o viață adevărată, fapte, întâmplări, sentimente, trăiri sublime, speranțe în mai bine. Cărțile lui de proză sunt scrise fluent, cu nerv, dar și cu talent. Autorul are dar și har de povestitor, aceasta fiind părerea scriitorului George Baiculescu.
    Scriitorul Onu Cazan susține în prefața unei cărți “Gelu Moise se dovedește a fi depozitarul unei veritabile mine” memorialistice. E uluitor cum s-au conservat, după decenii de viață, întâmplări de o prospețime de-a dreptul incredibilă. Ceea ce atestă că autorul și-a trăit episoadele de viață al căror erou a fost, cu o poftă de viață ieșită din comun. După lectura ultimelor pagini ale cărților sale, rămâi cu senzația că localitatea în care se petrece orice acțiune, respectiv satul Bentu, ți s-a întipărit în memorie în cele mai mici detalii, mai ales în cele spirituale. Și nu-i puțin lucru”
    Aprecieri face și consăteanul și amicul său din copilărie ing. Nicușor Mărgăritescu, care arată: “Gheorghe Moise reprezintă o apariție târzie în literatură. El își transpune în proză o însemnată parte autobiografică a vieții sale. E un povestitor încântător, sensibil și cu multă dragoste de oameni și frumos. Un capitol însemnat în scrierile sale îl reprezintă copilăria. Stilul de exprimare este simplu, dar cu har de bun povestitor, care te încântă și te face părtaș la frumoasele și amuzantele lui peripeții. Cărțile lui sunt ilustrate cu nenumărate lucrări de grafică și de pictură ale căror autor este, inspirate din natură și cu personaje ce îi sunt foarte dragi”.
    Împreună cu soția sa, Elena Moise, a scris prima monografie a satului natal, intitulată "Bentu - străvechie vatră de așezare și locuire țărănească", contribuind astfel la scrierea istoriei pentru generatiile ce vor urma.
Pentru faptul că a trăit o parte din viață în mediul sătesc, Gelu Moise, pe drept cuvănt poate fi denumit scriitorul satului și țărănimii lui. Sorgintea țărănesacă nu l-a părăsit niciodată. El lasă mărturii prețioase despre vremurile demult apuse. Mărturii pentru generația de azi și generațiile ce or să vină.
"Domnul Gelu Moise este în egală măsură şi scriitor şi artist plastic. Despre cărţile sale, zece la număr, s-a scris prea puţin. Domnia sa ar fi meritat mult mai multă atenţie. În genere, toată opera sa gravitează în jurul şi în miezul locurilor natale. Acest om de o tărie morală impresionantă lasă ceva bun în urmă, mărturii interesante despre viaţa sa şi a altora. Pe acest autor inconfundabil l-am cunoscut în urmă cu aproape zece ani, când m-a vizitat de câteva ori la biblioteca în care îmi desfăşor activitatea de zi cu zi. Din prima clipă am observat comportamentul său de om educat, politicos şi direct în dialog. Încă de atunci avea ceva probleme de sănătate, aşa că, deplasându-se mai greu, de multe ori ne limitam la discuţii telefonice. Între timp boala i s-a agravat, de câţiva ani zăcând la pat în stare de paralizie. De aici începe fenomenalul. Scrie şi în aceste condiţii. Şi-a conceput o tablă cu alfabetul şi, când vrea să scrie, sau să comunice, în general, pune degetul pe fiecare literă de care are nevoie. Tenacitatea sa este impresionantă. Recenta sa carte, „Anotimpuri”, este una de pictură şi grafică. Nefiind specialist în arta plastică pot spune doar că, participând la multe expoziţii, în calitate de simplu privitor, rar am văzut lucrări mai migăloase, portrete mai veridice ca ale domnului Gelu Moise. Şi alţi scriitori buzoieni au înţeles valoarea umană a acestui artist, fiindu-i alături mai tot timpul, este vorba despre Irina Mirică, Ion Stanciu, Stelian Grigore ş.a. Mă închin în faţa acestui artist greu încercat de viaţă".    Marin Ifrim

 

CAZAN GHEORGHE - luptător anticomunist 

S-a născut în anul 1935, în satul Bentu, comuna Gălbinași și a fost penultimul copil din cei opt frați ai familiei Ioana și Fănica Cazan. A copilărit și a terminat clasele primare în satul natal. Numele de botez era Gheorghe, însă părinții lui l-au mângâiat Ghiță și cu acest nume de Ghiță Cazan a fost cunoscut de toți sătenii. A fost un copil ca toți copiii satului. Încet încet a descoperit ulița, pe ceilalți prichindei, a descoperit pădurea, câmpia și mergea și el cu cârdul de copii la scăldat. La școală era considerat un copil bun, fiind mai în toți anii premiant pe locul II. A plecat și el de acasă la   Școala Profesională din Ploiești. După absolvirea acestei școli a devenit salariat la marea uzină "1 Mai" din Ploiești. 

    Fratele lui mai mare Onu Cazan precizează: "În perioada copilăriei era un puști fermecător, se făcea iubit pretutindeni însă la 16 ani i s-au frânt aripile, exact în perioada propice formării sale ca personalitate. Era în el o energie vitală ieșită din comun, o neliniște, un neastâmpăr care te contamina".

    La vârsta aceea când de-abia ieșise din copilărie, o mare dramă s-a abătut asupra sărmanului Ghiță. În urma unor acțiuni interzise (difuzare de afișe), Ghiță Cazan a fost

 declarat dușman de clasă, urmărit, arestat și torturat. A trecut prin mai multe închisori comuniste. În urma procesului Tribunalului Militar București l-a considerat o persoană periculoasă, care a atentat la siguranta statului. 

    Noi, cei care am contribuit la editarea cărții "Un copil privea cerul printre gratii" ne-am pus fireasca întrebare: "Cum de a rezistat în închisori acel copil înalt și plăpând?".

    A rezistat datorită vieții lui, trăită în libertate, în mijlocul naturii, a Câmpiei Bărăganului. Toate acestea i-au imprimat dorul de a fi iber.

    În închisorile prin care a trecut, torționarii profesioniști i-au aplicat cele mai diabolice metode de tortură. Cruzimea lor mergea până la pierderea cunoștinței lui de copil, medicii îl ascultau cu aparatele să vadă sacă mai trăiește. Marile suferințe pe care le-a suportat i-au afectat mult sănătatea, astfel că s-a stins din viață la varsta de 62 de ani, în mari chinuri.

    Aceasta este trista poveste a unui copil din satul Bentu. El își trăiște somnul de veci în cimitirul din mijlocul satului.

    I s-a dedicat o carte, i s-a acordat Titlul de cetatean de onoare post-mortem al satului Bentu și s-a aplicat o placa comemorativă, ca să rămână în memoria generațiilor viitoare.