Biserica cu hramul "Sf. Împărați Constantin și Elena" din Bentu
Ctitorul fondator al bisericii din satul Bentu este Medelnicerul Săndulache Musceleanu cel care cumpăra în anul 1816 luna iulie, moșia Tăbărasca, pe care s-a așezat satul. Cumpărându-se moșia, împietruindu-se hotarele și adunând aici bruma de locuitori ce mai rămăsese și care suferise multe neajunsuri din cauza războaielor de la începutul secolului al XIX-lea, Medelnicerul Săndulache Musceleanu s-a hotărât să zidească și un loc de închinare pentru sat.
Biserica clădită are zid gros, formă de corabie și este mare pentru vremea zidirii sale. Este făcută din caramidă subțire, având mortar de var gros printre cărămizi, care se desfac greu. Cărămida este lucrată de țiganii robi ai lui Săndulache Musceleanu.
Din cele expuse la data clădirii sfântului locaș se poate afirma că biserica s-a zidit in 1826 si s-a sfintit la 1827.
Din neamul Medelnicerului Săndulache Musceleanu nu este îngropat în curtea bisericii, unde se afla si cimitirul, decât Ana S. Musceleanu, fiica lui Săndulache căreia i-a dat zestre moșia Bentu-Dudeasca la trecerea sa în căsătorie cu Iancu Samurcaș la 1 februarie 1835.
La 1913 biserica a fost zugravită toată, îndreptându-se și tâmpla care s-a adăugat la clădirea bisericii. O dată cu aceasta s-a acoperit și numele zugravului celui dintâi, de aceea nu se cunoaste. Au fost pictați la intrare apostolii Petru si Pavel, s-au facut reparatii pe dinafară. În momentul ridicării ei, biserica a fost învelită cu șindrilă iar în momentul reparării, in 1913, a fost învelită cu tablă. Cheltuielile au fost suportate de locuitorii satului. Pentru realizarea acestei lucrări au depus eforturi preotul Gh. Tanasescu din satul Gălbinași, care avea sub îngrijirea sa și satul Bentu, împreună cu locuitorii: Alex Ionescu - invatator, Ilie M. Andreescu - tatal preotuluii Lupașcu si Nicolaie R. Negoița.
Zugrăveala a fost executată de pictorul G.D. Nicoleanu, ajutat de nepotul sau, Nicolaie Șolescu.
În datele înscrise în caietul cu aspect de carte bisericească, preotul Lupașcu Andreescu face urmatoarele precizari: "Mi-am îngăduit să scriu pomelnicul preotului Lupașcu I. Andreescu, născut și crescut în satul Bentu și m-am sârguit cu adunarea datelor și numele ctitorilor acestei biserici care nu se cunoșteau:
- preot Lupașcu
- preoteasa Elena cu fii lor: Mihail si Elena
- Edgar
- Angela, Vlad-Ion
Face această pomenire deoarece în anul 1967, când preotul a scirs acest caiet, cei pomeniți nu mai erau, trecuseră în neființă.
Până la construirea bisericii, în anul 1826, botezurile, nunțile, căsătoriile, înmormântările etc. aveau loc la capela ce funcționa în cadrul conacului din curtea boierului Mușceleanu. Aceasta era slujită de călugari sau de căptr preoți veniți din satele vecine.. Necesarul de preoți a început a se acoperi abia după înființarea seminarului la Buzău.
Tot în caietul preotului Lupașcu (popa Luca), a mai făcut notari importante și cântarețul Gheorghe Sava, căruia sătenii îi spuneau Gheorghe Dascălu. El începe astfel: "Însemnări de ținut minte".
După moartea părintelui Spiridon in 1904, biserica fiind ca o filiala a parohiei Tăbaraști, a fost slujită de părintele paroh Gh. Tănasescu pâna în anul 1919.
Preoții slujitori ai bisericii de la zidirea ei, 1826 si pâna astăzi 2010.
Șirul preoților slujitori ai bisericii din satul Bentu, s-au stabilit după însemnările scrise în carțile de slujbă, din publicații, din istorisirea dascălului N. Treifete, care a funcționat la această biserică din anul 1860 martie 1, până la 1919 septembrie 1, precum și din cele găsite în arhiva bisericii cu ajutorul dat de preotul paroh Andrei Ioncu și de dascălul pensionar Gheorghe I. Sava. După însemnările gasite in cărțile de slujbă, cel dintâi preot a fost:
1. Preotul Neagu din comuna Tuguiatul-Pământeni (astăzi satul Caragelele) de la zidirea bisericii 1826 si până la anul 1832.
2. La anul 1835 era preot Nicolae Sin Sava Gongul.
3 . Preot Alexandru Movileanul.
4 . Preotul Mihail
5 . În timpul cât păstorea preotul Mihail vine de la Buzău preotul Luca Georgescu, care este al cincilea, de la 1851 până la 1894 când a cerut să fie mutat la cătunul Smârdan. Până când a funcționat preotul Mihail nu se cunoaște.
Al șaselea preot este Spiridon Dumitrescu, absolvent al seminarului din Buzau, de fel din satul Bentu, născut 1848 după inscripția crucii de la mormântul său. Vine ca preot între anii 1869 - 1870 și slujește la această biserica până la decesul său din 7 aprilie 1904. E îngropat în curtea bisercii, la miazăzi, lângă biserica la dreapta, cum intri in curte.
După moarte preotului Spiridon Dumitrescu, biserica din satul Bentu, fiind afiliată parohiei Tăbăraști, cu sediul în satul Gălbinași, preotul Gh. Tănăsescu, titularul parohiei, este delegat a îngriji și de credincioșii din Bentu.
Pe timpul războiului 1916 - 1918, în toamna anului 1916, fiind ocupație germană în Muntenia, preotul Gh. Tănăsescu se retrage în orașul Buzău și în acest timp vine ca preot un refugiat din Brașov, Traian Păcală, care este însotit de un preot mai în vârstă, socrul său, și slujesc la biserica de la 1 septembrie 1916 până la 1 decembrie 1916.
Situația liniștindu-se, revine preotul Gh. Tănăsescu la parohia sa și îngrijeste și de satul Bentu.
Biserica filiala Bentu e ridicată la rangul de parohie in 1919 și e numit titular preotul Dumitrache Runcanu din comuna Cărbesti din județul Gorj, care funcționează aici din martie 1919 până la 1 septembrie 1919. După această dată, preotul Gh. Tănăsescu ia din nou biserica sub ingrijirea sa.
Pentru ași completa anii de pensie, preotul Marin Negoița din satul Tăbăraștii Vechi, în perioada 1925 - 1926 slujeste la parohia Bentu.
În septembrie 1926 este hirotonit preot tânărul seminarist Ioan Scarlat din comuna Săgeata, raionul Buzău, care nu se bucură de multă păstorie, căci în 1927, în primăvară moare și este înhumat în comuna Săgeata.
Parohia devine iarași vacantă și pentru nevoile bisericești ale locuitorilor, este trimis de sfânta Episcopie de Buzau preotul Teodosie Popescu de la Episcopie, care girează parohia împreună cu preotul Gheorghe Anghel din satul Tăbăraști.
În 1927, luna mai, se hirotoneste preot, pe seama bisericii, seminaristul Constantin Mărgăritescu, care slujeste la biserică până în anul 1939 luna august 24. În urma unei boli de rinichi moare. Este îngropat în curtea bisericii lângă Sfântul Altar, în partea de răsărit.
După moartea preotului C. Mărgăritescu a mai îngrijit vreo trei luni biserica un monah, Casian Georgescu. În acest timp, a fost hirotonit preot pentru biserica din satul Bentu, tânarul seminarist Mustețea Gheorghe din satul Beilic, însă nu vine la biserică, deoarece, cantractând un antrax, moare.
În luna decembrie 1939 se găseste ca preot Constantin Sburlan din comuna Zilișteanca, satul Alicești, raionul Buzău, care stă până la 1942. Se mută în comuna Pogoanele și în locul său vine preot Ștefan Stancu, care, neavând salar la parohia Movila Oii unde slujea, se mută la Bentu și funcționează aici din 1942 pâna la 1946. Fiind însa suferind, moare în luna martie 14, anul 1946 și este îngropat în comuna Săgeata, de unde era soția sa.
În timpul bolii, credincioșii satului și treburile obștei sunt girate mai întai de preotul Voinescu Nicolae, care îl suplinește pe preotul St. Stanciu de la 15 noiembrie 1945 pâna la 31 iaunuarie 1946 și apoi Vaile Economu, de la 1 februarie 1946 la 1 iunie 1946, trimiși de cancelaria Sfintei Episcopii a Buzăului.
La 1 iunie 1946 se numește preot paroh Andrei Ioncu, născut la 19 septembrie anul 1919. A fost hirotonit preot în anul 1937. Din luna martie 1944 este utilizat in satul Tăbăraști. În 1945 - 1946 a slujit la parohia I din comuna Padina și apoi transferat la parohia Bentu la 2 iunie 1946.
La 1 februarie 1977 este hirotonisit pe seama parohiei părintele Voicu Dumitru, de fel din Buzău. În timpul parintelui Voicu, biserica a fost reparată si consolidată cu contribuția sătenilor. Totodată s-a construit din zid intrarea în biserică. La consolidarea bisericii un aport însemnat l-a adus Radu Nicolae, care a asigurat în mod gratuit o cantitate mare de fier beton. Lucrările de consolidare au fost întrerupte prin decesul parintelui Voicu.
Parohia a fost preluată la 17 ianuarie 2003 prin hirotonisirea actualului preot, Panait Claudiu, care continuă acțiunea de reparare și zugrăvire interioară a bisericii astfel încât în toamna anului 2005 să se poată realiza sfințirea bisericii renovată și zugrăvită zugravită și cu mobilier nou din stejar sculptat. Preotul Panait se va statornici în satul Bentu prin construirea unei locuințe.
Biserca din Bentu este amplasată în mijlocul cimitirului, iar actualul preot Panait Claudiu a precizat că a descoperit cruci vechi din piatră cioplită pe care timpul le-a îngropat parțial în pământ. Vechile cruci sunt scrise cu litere slavone și sunt acoperite de mușchi.
În această lume tăcută, desigur se află și strămoșii noștri, primii locuitori ai satului Bentu
Preotul Claudiu Panait
Satul Bentu a avut figuri luminoase de preoți ce au slujit cu har comunitatea. Exemplul preotului Constantin Mărgăritescu este elocvent, cuprinzător și edificator, Iată un citat din cartea lui Gheorghe Moise, "Nemuritorul", în care se spune: "Cu o dicție clară, a ținut o frumoasă cuvântare din care se desprindeau: credința în Dumnezeu , bunătatea, respectul pentru aproapele tău, cinstea, munca și multe alte lucruri frumoase... Dădea cele mai bune sfaturi și exemple."
Un alt citat din cartea lui Elena și Gelu Moise, "Bentu, străveche vatră de așezare și locuire țărănească" se spune: "Tânărul preot de acum al satului, Claudiu Panait, venit doar de câțiva ani, a patruns repede, pe căile harului, în sufletele oameilor. L-am cunoscut când a slujit placa comemorativă de pe peretele școlii amintind sacrificiul adolescentului Ghiță Cazan în închisorile comuniste. Înălțătoarea, predică a preotului a ținut cu inima la gât și cu lacrimi în ochi toți sătenii adunați la un mare eveniment. Tainica vibrație din glas, vorba limpede în sensuri, înflăcărarea reținută, legătura faptelor cu vorbele Sfintei Scipturi, suferința retrăită de preot, parte a suferinței copilului evocat, emoția puternică stârnită în auditor, toate acestea și încă altele au dat măsura harului pe care părintele Claudiu Panaitl-a primit de la bunul Dumnezeu. Apoi, în timpul revenirilor mele în sat, s-a întărit acea primă impresie prin spusele multor săteni de la care am auzit păreri, intr-un cuvânt - două, dar edificatoare despre preotul lor: "foarte bun", "milos", "drept", "priceput la oameni", "înțelept" ... și mai ales, am auzit cuvinte legate de plânsș în timpul predicilor, al rostiriilor cu diferite prilejuri, emoția îl cuprinde pe tânărul preot, sensibilitatea lui vibrează cu asemenea putere încât mari părți din vorbire sunt însoțite de pșâns ... Plânsul pentru păcate, smerenie în fața lui Dumnezeu si-a oamenilor, plânsul regeneretor, curățitor, înălțător. plânsul lui Petru, mană cerească, duh cald, învăluitor, ce dă vigoare trupului ostenit și sufletului copleșit la auzul veșstilor de durere a aproapelui. Părintele Claudiu Panait trăind emoția, o transmite totodată, emoționează pe alții prin curatul sentiment ce-l trăiește. E o înălțare, o binecuvântare să stai de vorbă cu el. Am fost int-o seară de sfârșit de iulie în sat la casa unde locuiște în gazdă - casa lui Neta, sora lui Iordache, Dumnezeu sa-l odihneasca!, prietenul meu din copilărie -. Am stat de vorbă, timp nemăsurat, cred că vreo două ore. Eu eram cu soția, de cealaltă parte, preotul, soția, sora lui și cei doi copii drăgălași ce se jucau. Nu ne-am saturat de vorbă deși, cum am spus, am conversat vreme îndelungată, când am trecut prin sita conștiinței evenimentele curente, problemele oamenilor din sat, de gospodărire a obștei, spre binele ei, de familie ... Trăirea puternică a celor discutate, orientarea eforturilor sale doar către folosul sătenilor, opiniile clar exprimate - definesc chipul omului suprapus perfect peste cel al preotului: copac bine înfipt în sol fulgerat, încălzit din belșug de razele soarelui. Reacțiile sunt firești în bucurie sau în necazurile ce vin din neputința specific umană cât și din îndârjirea unora care nu merg în lumină. Părintele tânăr dorește să meargă totul așa cum este bine, se implică cu toată ființa în orice poate duce la bine, o face cu bucurie, cu entuziasm, privirea dreaptă, ochii umezi, .ereu emoționați ne arată sufletul său cald, mereu deschis spre oameni... Dumnezeu să-i dea putere că multe sunt de făcut în lupta în care este angajat - slujirea lui Dumnezeu, trezirea conștiințelor ș icurățirea de păcate!".
Duca Radu Cazan
Dascălii (cântareții) care au funcționat de la zidirea bisercii, au fost stabiliți după însemnările lor de pe cărțile de slujbă.
Dumitru Codreanu a fost cel dintâi dascăl al bisericii. Alt cântareț, Nicolae Treifete, slujește biserica de la o dată care nu poate fi precizată (1851-1860). De la 1965, aprilie, este paracliser la aceasta biserică Nicolae Stănescu. Nicolae Treifete si Nicolae Stănescu erau amandoi din satul Bentu. Nicolae Stan (Stănescu) funcționează la biserica până la aplicarea legii clerului mirean din 1893 când se mută în calitate de cântareț la biserica din comuna Maxenu. Rămâne dascăl numai Nicolae Treifete. Devenind biserica parohie in anul 1919, Nicolae N. Treifete era cântaret în postul I, In postu II funcționa Gheorghe A. Negoița din satul Tăbăraști, absolvent al școlii de cântăreți din Buzău și a ocupat acest post din 1918 până la 1 septembrie 1919, când a fost transferat la biserica din satul Gălbinași.
La 1 septembrie 1919 Nicolae N. Treifete este înlocuit cu tânărul Gheorghe I. Sava din Bentu, absolvent al școlii de cântăreți de pe lângă Sfânta Episcopie de Buzău. O dată cu numirea cântărețului Gheorghe I. Sava, în 1919 a mai funcționat în postul II Eftimie Oprișan din satul Tăbăraști (1919 - 1920) care era practicant.
În anul 1928, la 15 ianuarie, e numit cântareț în postul II Haralabie I. Sava, tot din Bentu, absolvent al scolii de cântăreți din Buzău. Gheorghe I. Sava fiind pensionat in 1960, ramăne dascăl Haralambie I. Sava, fratele sau.
La 1 octombrie 1994, este numit în postul de dascăla tânarul Cochirleanu Săndel, absolvent al școlii de dascăli de pe lânga Episcopia Buzău.